Posts

”Ridică-te și mergi!”

Poate că înainte ca tehnologia să evolueze atât de mult și înainte ca în medicină să se facă atât de multe descoperiri, această frază era doar o fantezie, o poveste biblică. Totuși, în zilele noastre, minuni se întâmplă în fiecare zi, iar unele dintre ele sunt făcute de către medici și cercetători. Cine și-ar fi imaginat că pentru cei care au paraplegie, dobândită în urma unui accident, a merge nu mai este doar un vis îndepărtat? Cine ar fi crezut că există speranță acolo unde nimeni nu mai dădea nicio șansă?

Speranța de a merge din nou

Echipe de cercetători de la Universitatea Louisville și Clinica Mayo au inventat un dispozitiv care, implantat în coloană, reanimează nervii deteriorați. Până acum, dispozitivul a fost implantat cu succes la trei dintre pacienți care au reușit din nou să meargă. Stimulatorul electric nu reface nervii, dar are capacitatea de a trimite impulsuri către creier și înapoi spre membrele inferioare. De aceea, dispozitivul este plasat sub zona afectată. Cercetătorii spun că atunci când stimulatorul este oprit, paralizia revine, deoarece nervii afectați nu sunt reparați, ci doar stimulați.

Inițial, stimulatorul a fost folosit ca dispozitiv de reducere a durerilor de spate, dar cu modificări și adaptări, el a fost transformat în Restore Advanced SureScan MRI Neurostimulator.

Bineînțeles că, cei cărora le este implantat stimulatorul, nu pot merge pur și simplu. Este nevoie de multă recuperare și de și mai multă fizioterapie, dar, cei trei pacienți care au primit această șansă au reușit, cu ajutorul cadrelor și a susținerii medicilor, să parcurgă până la 100 de metri.

Două luni de recuperare fizică

Atât i-a trebuit lui Kelly Thomas, în vârstă de 23 de ani, din Florida, victima unui accident de mașină, să își recapete abilitatea de a merge cu ajutorul unui cadru. Jeff Marquis, care a rămas paralizat în urma unui accident de bicicletă, poate să meargă doar ținut de mâini de către medici. Iar Jered Chinnock, care a fost rănit în urma unui accident de snowmobil, poate să parcurgă distanțe de aproape 100 de metri doar sprijinindu-se pe un cadru.

Pentru cei trei, cercetătorii au reaprins flacăra speranței că vor putea merge din nou și vor putea duce o viață normală.

Citește și CARE SUNT AȘTEPTĂRILE DE LA DOMENIUL MEDICAL ÎN 2019?

Necunoscutele urmează să fie rezolvate

Medicii încă au o mulțime de întrebări când vine vorba despre acest stimulator electric. Cum este posibil ca un dispozitiv de reducere a durerii să reanimeze nervii deteriorați? De ce nu funcționează la fel pentru toți pacienții din studiu? Se pare că cei trei pacienți nu sunt singurii care au participat la studiu. Însă, numai ei au avut rezultate cu adevărat excepționale, spre deosebire de ceilalți pacienți.

În plus, momentan, dispozitivul este acționat manual, lucru care îi poate împiedica pe pacienți să îl folosească singuri. De aceea, cercetătorii încearcă să modifice stimulatorul astfel încât să poată fi folosit prin comandă vocală.

Iată aici povestea lui Kelly și primele impresii atunci când a pășit pentru prima dată după accident. 

( Sursa: University of Louisville )