Eliminarea pietrelor la rinichi poate dura câteva săptămâni sau chiar luni, în funcție de gravitatea afectiunii sau a simptomelor. Anumite medicamente antiinflamatoare pot scădea disconfortul până la eliminare. De asemenea, este posibil ca medicul să îți prescrie un tratament pentru pietre la rinichi cu alfa-blocante.

Dacă durerea devine mult prea puternică sau dacă pietrele sunt prea mari pentru a fi eliminate natural din organism, eliminarea pietrelor la rinichi poate fi realizată chirurgical printr-o procedură numită ureteroscopie.

Vezi și: PIETRE LA RINICHI: CE SIMPTOME AU ȘI DE CE APAR

Chiar dacă pietrele la rinichi pot fi comune și reapărea după ce le-ai avut, există câteva metode simple de a preveni apariția lor. Iată câteva strategii care te-ar putea ajuta:

Eliminarea pietrelor la rinichi și prevenția apariției lor

Bea destulă apă. Persoanele care produc între doi și doi litri jumătate de urină zilnic au cu 50% mai puține șanse de a avea pietre la rinichi. Pentru a produce această cantitate de urină, sunt necesare între opt și zece pahare de apă pe zi. În plus, hidratarea corespunzătoare este primul pas spre eliminarea pietrelor la rinichi.

eliminarea pietrelor la rinichi

Evită alimentele bogate în oxalat de calciu. Aceste alimente, incluzând spanacul, sfecla și migdalele cresc nivelul acestei substanțe din corp. Totuși, consumul moderat al alimentelor care au cantități mici din această substanță (ciocolată, fructe de pădure) este permis.

Consumă lămâi. Citratul se leagă de calciu și ajută la blocarea formării pietrelor la rinichi. Studiile au arătat că prin consumul a jumătate de cană de concentrat de suc de lămâie diluat cu apă sau a sucului din două lămâi, riscul apariției pietrelor la rinichi este redus.

Ai grijă la sodiu! O dietă bogată în sodiu poate duce la apariția pietrelor la rinichi prin creșterea nivelului de calciu din urină. Cantitatea de sodiu zilnică ar trebui limitată la 2,300 miligrame. Dacă sodiul a contribuit la apariția pietrelor la rinichi în trecut în cazul tău, încearcă să reduci cantitatea la 1,500 mg.

Limitează proteina animală. Consumând prea multe proteine animale, precum carnea, ouăle și fructele de mare, contribui la creșterea nivelului de acid uric. Dacă ești predispus la formarea pietrelor la rinichi, limitează consumul zilnic de carne.

Un alt pas către eliminarea pietrelor la rinichi este o dietă corespunzătoareDacă mai sus am menționat câteva alimente pe care este bine să le limitezi sau să le eviți complet, iată câteva alimente care ar putea ajuta în procesul de eliminare și prevenție. Pe lângă hidratarea cu apă și ceaiuri pentru pietrele la rinichi, alte alimente care protejează rinichii includ:

  • busuioc;
  • țelină;
  • mere;
  • struguri;
  • rodii.

Suplimentele de vitamina B6 sunt de asemenea recomandate ca fiind un tratament pietre la rinichi eficient. În anumite cazuri, schimbările în dietă ar putea fi suficiente pentru a preveni apariția pietrelor la rinichi. Totuși, de multe ori este necesar un tratament medicamentos pentru a ajuta la eliminarea acestora. Medicul este singurul care te poate îndruma către un tratament potrivit, așa că nu amâna vizita la doctor pentru a evita complicațiile.

Surse:

https://www.health.harvard.edu/blog/5-things-can-help-take-pass-kidney-stones-2018030813363

https://www.medicalnewstoday.com/articles/154193.php