Care sunt diferențele majore între Hepatita B și Hepatita C?

Hepatita B și hepatita C prezintă anumite similarități, însă între cele două există și diferențe importante. Asemenea oricărei forme de hepatită, ambele atacă ficatul cauzând daune serioase. Ambele pot fi transmise prin sânge și pot fi tratate cu medicamentație (care se îmbunătățește în permanență). Cu toate acestea, iată care sunt diferențele majore dintre hepatita B și hepatita C.

Transmitere hepatita B vs. transmitere hepatita C

Trebuie să stabilim, în primul rând, că singurul mod de transmitere hepatita C este prin sânge, la contactul cu o persoană infectată cu virusul în cauză sau prin utilizarea comună a aceluiași ac, de obicei in cazul injectării cu substanțe chimice (ex: etnobotanice). Numai în cazul extrem de rare se poate întâmpla ca virusul să fie transmis prin alte fluide ale corpului (au fost înregistrate câteva cazuri ale unor bărbați infectați cu virusul HIV care au transmis hepatita C în timpul actului sexual).

Hepatita B se transmite prin sânge, însă este mai comun transmisă prin fluide, mai ales în urma actului sexual. Despre hepatita B mai știm că poate fi transmisă de la mamă la făt în timpul nașterii. În acest caz, este extrem de important ca bebelușul să beneficieze de vaccinul împotriva hepatitei B în cazul în care mama are virusul.

Știm despre hepatita C că dacă o persoană a avut virusul și s-a vindecat, acest lucru nu îl face imun, el având posibilitatea să fie infectat oricând. În schimb, dacă ai avut hepatita B și te-ai vindecat, nu vei mai avea virusul niciodată.

Vaccinuri și tratamente

Deși nu putem vorbi despre un vaccin, există din fericire tratament pentru hepatita C. După cum spuneam, medicamentele evoluează constant și ne bucurăm în prezent de tratamente eficiente ce pot vindeca până la 80% din persoanele infectate cu hepatita C, depinzând de tulpina virusului. (Detalii suplimentare…). În plus, aproximativ 20% dintre persoanele cu hepatita C elimină virusul în mod natural în faza acută (primele șase luni) și nu dezvoltă o infecție cronică ce necesită tratament.

https://www.medicalnewstoday.com/articles/323455.php

https://hepatitisc.net/answers/expert-answer-what-are-the-differences-between-hepatitis-a-b-and-c/