COVID-19: cât de aproape suntem de vindecare?

Pandemia de COVID-19 a înghețat orașe întregi în 199 de țări și a ucis 31.000 de oameni, iar numărul continuă să crească alarmant în timp ce totalul infectărilor se îndreaptă vertiginos spre 1.000.000. Cum ne protejăm de un inamic invizibil și care sunt șansele apariției unui vaccin pentru a opri răspândirea?

Photo by Clay Banks on Unsplash

Coronavirusurile au materialul genetic constituit de ARN, ceea ce duce la o posibilitate mai mare de apariție a mutațiilor. Transmiterea COVID-19 de la animal la om, mai exact de la liliac, prin intermediul unui mamifer denumit pangolin, a creat o poartă de răspândire interumană larg deschisă, datorită lipsei imunității organismului nostru la acest agent patogen nou. Tocmai de aceea măsurile de limitare a interacțiunilor sociale sunt binevenite, oferind timp sistemului medical să soluționeze cazurile în limita capacității sale, dar și răgaz cercetătorilor să creeze un vaccin. Este încă incert dacă există posibilitatea dezvoltării imunității pe termen lung a indivizilor vindecați și a celor asimptomatici, fiind raportate cazuri de infectare repetată, ceea ce se întâmplă, spre exemplu, în cazul gripei sezoniere.

 De ce sunt măsurile de protecție individuală atât de necesare pentru depășirea pandemiei?

Structura COVID-19 explică necesitatea măsurilor luate pentru a limita răspândirea: materialul genetic este invelit in două straturi protectoare: capsida și anvelopa. Cel de la exterior, anvelopa, este alcătuit dintr-o structură lipidică, ceea ce face ca virusul să fie distrus de soluții de alcool min. 65% și spălare cu apă și săpun min. 20 secunde. Aspectul de ”coroană” este dat de niște spiculi, cu structură glicoproteică, ce au rol în adeziunea virusului la celula țintă. Deducem astfel că patogenia este dată dacă materialul său genetic ajunge prin orice mijloace într-o celulă umană, unde va crea mai multe copii ale structurii sale genetice, înmulțindu-se astfel în organism.

Ne putem da seama cât de ușor ne putem expune la acest virus în lipsa imunității, explicând astfel de ce se propagă atât de repede. Prezența COVID-19 preponderent în mucoasa nazo-faringiană a celor infectați face ca o simplă conversație purtată la o distanță sub 1.5 metri sa devină un factor de risc, picături foarte mici care conțin agentul patogent fiind răspândite în aer. Totodată, structura virusului îi permite să rămână pe suprafețe o perioada lungă de timp, dublul strat lipidic protejând informația genetică de condițiile normale de mediu pană la 4 zile. De aceea este foarte importantă dezinfecția frecventă  a suprafețelor din zonele intens circulate, păstrarea separată a hainelor cu care ieșim pe stradă, atingerea exclusivă a produselor pe care le cumpărăm. Purtarea mânușilor devine utilă în orice context de deplasare într-un spațiu public.

Măsurile de protecție individuală au deci un impact colectiv. Limitarea răspândirii va oferi timpul necesar pentru producerea unui vaccin care să stopeze infectarea. Având în vedere că nu există o poziție certă că se poate dobândi natural imunitatea pe termen lung, este posibilă reapariția unor valuri epidemice în sezonul rece. Astfel, siguranța evitării recidivei va fi oferită odată cu un vaccin potent.

Aproape de linia de finish: începe testarea pe oameni a vaccinului anti-COVID-19

35 de companii și institute academice sunt în lupta pentru descoperirea vaccinului împotriva virusului COVID-19. Patru au început testele pe animale iar două dintre acestea, unul al companiei americane Moderna și celălalt al companiei germane BioNTech, vor intra în teste pe subiecți umani. Cei de la BioNTech au declarat că vor să înceapă această fază de testare chiar la sfârșitul lunii următoare.

Acest start promițător se datorează cercetărilor făcute asupra tulpinilor de coronavirusuri care au produs epidemiile SARS (2003) si MERS (2012), dar și a celor care produc gripa comună, considerându-se că au cel mai mare risc de a produce pandemii. În același tip, izolarea virusului de către cercetătorii chinezi și publicarea structurii sale genetice la scurt timp după apariția cazurilor în China a grăbit cercetările pentru crearea unui vaccin în întreaga lume.

Orice imunizare prin vaccinare funcționează după același principiu: întregul agent patogen sau un fragment se introduce în organism prin injectare, forțând sistemul imunitar să combată corpul străin, prin crearea de anticorpi. Odată creați, anticorpii vor putea fi rapid mobilizați la o ulterioara apariție a aceluiaș virus, iar răspunsul imun va fi mai rapid și se va evita infectarea sau apariția unei forme severe de boală. Astfel, imunitatea dobândită prin vaccinare poate dura o perioada mai lungă de timp dar este totodată dependentă de capacitatea sistemului imunitar al pacientului. Așa explicăm apariția diverselor grade de severitate la anumite categorii de pacienți și existența în populație a unui însemnat număr de persoane asimptomatice, care pot însă să răspândească virusul.

Reacțiile adverse de după vaccinare, cum ar fi apariția unor ușoare simptome de boală, apar la administrarea de doze repetate necesare dobândirii imunității, ca urmare a reactivării virusului în interiorul gazdei, dar cu un potențial patogen redus. Tehnologiile noi oferă alternative la modelul clasic de structură a vaccinurilor. O strategie recentă folosită de cei de la Novavax se referă la extragerea materialului genetic din spiculii COVID-19, care sunt susceptibili de a da un răspuns imun pronunțat al organismului uman, și injectarea sa în genomul unei bacterii, pentru obținerea unei cantități mari de proteine, folosită in același scop: obținerea răspunsului imun al individului.

Testarea clinică a vaccinurilor începe cu câțiva voluntari sănătoși care vor fi monitorizați pentru apariția reacțiilor adverse. Al doilea stadiu clinic va avea loc pe câteva sute de oameni, în general din zona afectată de epidemie, iar al treilea stadiu va avea ca rezultat vaccinarea a mii de persoane.

Dar totuși este greu pentru un vaccin experimental să treacă de aceste trei faze. De ce?

Pentru că etapa clinică nu poate fi grăbită. Fiecare pacient trebuie investigat după administrareși se elaborează o statistică ce include fiecare efect al vaccinului, pozitiv sau negativ. Aprobarea produsului este foarte lentă, tocmai din considerente de siguranță a pacienților, ceea ce face ca 18 luni pentru producerea în masă a unui vaccin să fie un termen foarte optimist. Apoi, apar problemele economice sau tehnice întâmpinate la necesitarea producerii unei cantități foarte mari de vaccin. ”Microbiologia si tehnologia din domeniul vaccinurilor pot fi factori limitanti, dar economia și politica pot reprezenta bariere pentru imunizare.” declară  Jonathan Quick, expert în sănătate la Universitatea Duke din Carolina de Nord.

Odată ce un vaccin va fi aprobat, apare problema împărțirii lui la nivel global. În primă fază, țările dezvoltate și cu putere economică o vor lua înaintea statelor mai sărace, unde virusul va continua să existe și să crescă numărul celor infectați. Apare astfel o competiție între țări, ceea ce putem vedea deja astăzi pe tema materialelor de protecție și a medicamentelor. Balanța se va înclina puternic în favoarea țărilor dezvoltate, cele mai sărace fiind afectate mult mai grav.

De aceea OMS și diferite organizații se binefacere încearcă să ofere guvernelor soluții sustenabile pentru a susține la rândul lor o distribuție uniformă a celor necesare în lupta cu COVID-19. Chiar dacă se crede că pandemia va fi deja stopată la momentul apariției unui vaccin, posibilitatea ca acest virus să reapară în fiecare sezon rece este mare, așa că un vaccin va putea salva multe vieți și după stoparea pandemiei.

 

Sources:

https://www.newscientist.com/article/mg24532754-600-can-you-catch-the-coronavirus-twice-we-dont-know-yet/

https://www.theguardian.com/world/2020/mar/28/coronavirus-vaccine-when-will-it-be-ready

Curs Microbiologie Specială, Vol. II, UMFT; autori: Monica Licker, Dana Brehar Cioflec